Category

Pamflet

Category

Nasalis larvatus și cântecul Lebedei negre

Acest text este un PAMFLET. Orice asemănare cu persoane sau locuri este pur întâmplătoare. (Zău!)

Abstract

Nasalis larvatus maimuța cu trompă ocupă habitate foarte restrânse în apropierea apelor, preponderent în zona Matlacika. Alintate de localnici „Mihaela, dragostea mea”, sunt una din cele mai vechi specii de maimuțe. Masculul își apără grupul, grohăie puternic, își dezgolește dinții şi flutură penisul spre agresori. Face parte din familia Cercopithecidae PCR-eum, ordinul Primates feseneum.

Subspecii: Nasalis larvatus pontus, Nasalis larvatus dezorientalis, Nasalis larvatus veo he-he.

Este protejată prin LEGEA Nr. 69 din 15 iulie 1994 pentru aderarea zonei Matlacika – Perjeliuka la Convenția privind comerțul internațional cu specii dubioase primitive de faună și floră pe cale de dispariție, adoptată la Dersca la 3 martie 1973.

Habitat: Traseiste, le place apa, consumă Mona radler, dușmanul tradițional fiind Scarabeum Sacer, uneori grohăie în cor cu celelalte maimuțe.

V-ați obișnuit deja cu regiunea în care se desfășoară acțiunea! Cadrilaterul Matlacika, Tatarcina, Perjeliuka, Ruina care reprezintă o zonă deosebit de importantă în regiunea Nord – Est a României.

Fiind zonă protejată Area 20-20, are o deosebită importanță în cuantificarea faunei și florei în contextul european și chiar mondial. În acest articol vom face vorbire despre specia Nasalis larvatus (maimuța cântătoare cu trompă). Nasalis larvatus este uşor de recunoscut pentru nasul ei uriaş, testiculele roşii şi abdomenul proeminent. Aceste maimuțe obișnuiesc să trăiască în grupuri formate dintr-un mascul dominant și 6 femele. Masculii sunt foarte agresivi, iși apară grupul din care fac parte, scoțând sunete puternice ca niște grohăituri și aratându-și dinții dezgoliți către agresorii din alte grupări. Considerate de specialiști ca fiind Lebăda neagră a faunei din Zona Matlacika, trăiesc aproape tot timpul în copaci. Nasalis larvatus face parte din ordinul Primates feseneum, familia Cercopithecidae PCR-eum și este o specie pe cale de dispariție”, ne spune Elvis Popesco Slinus, cercetător la Matlacika University. Specia a fost menționată pentru prima oară de Gaius Plinius Fecundus în anul 23 e.n. la Novum Matlacikum în lucrarea Naturalis Historae in Matlacikum Nasalis larvatus. Prima atestare istorică este datată în perioada Iliciniană remarcată în desenele rupestre găsite în peștera Măi Animalule din partea nordică a peninsulei Matlacika. Datorită nasului foarte dezvoltat poate mirosi de la distanțe impresionante dușmanul ei cel mai de temut, Scarabeus Sacer. Acest gândac roșcovan urmărește maimuța năsoasă și îi fură excrementele pe care le transformă în biluțe și le distribuie din casă-n casă”, ne spune Gaius Plinius Fecundus.

Stomacul maimuței năsoase se poate dilata, asfel că, atunci când este plin, animalul are aspectul unei ființe aflate la sfârșitul gestației. El este divizat în compartimente cu diverticule complicate, amintind de stomacul mamiferelor rumegătoare. Recent cercetătorii au descoperit că îi place să cânte, mai ales în grupuri restrânse. Datorită acestei abilități este considerată o specie foarte importantă pentru zona nord-europeană Matlacika. Maimuța este considerată Lebăda neagră a cântului din Tatarcinassos, azi granița dintre regiunea istorică Perjeliuka și Area protejată 20 – 20 Matlacika”, ne spune Veorica Vasilica Kaceluba, doctor veterinar la institutul Matlacika.

Ixodes scapularis (căpușe) și Podul căscaților

Abstract (Pamflet)

Acești ectoparaziți se regăsesc îndeobște în comunități mici, parazitând dughene murdare, poduri centrale, precum și cartiere rău famate. Sunt arahnide (nu sunt alune) parazite prezente în majoritatea zonelor orașelor mici și mijlocii. Acestea sunt atrase de oameni și de animale și se hrănesc cu sângele acestora. Uneori scormonesc în excrementele altor specii. În orașul nostru pot fi văzuți pe Podul Căscaților, la Oaza sau în piață în ziua de târg, făcând sampling cu elucubrații scrise pe hârtie de calitate, 3 straturi, de la Zewa. Înțepătura paraziților poate determina leziuni grave ale tegumentului, în special la praepūțium, unele specii pot provoca paralizii (rămâi așa ca prostu-n gară, când îi auzi vorbind), iar alte specii servesc ca vectori pentru diverse microorganisme neabețedate transmițând tifosul, ciuma roșie, boala Lyme (nu este lămâia verde), chlamydia sau tricomonaza intelectuală. Corpul este împărțit într-o regiune anterioară, capitulul sau gnatosoma și o regiune posterioară, idiosoma, care constituie restul corpului. Au 4 perechi de picioare la adulți (trei la larvele roșii) și orificiile genitale și opistosomă, care se află posterior de picioarele IV și poartă placa spiraculară și orificiu anal (Gheorghiță Walter Caceluba. A manual of acarology, Third edition. Manchester Tech University Press, 2009, Editura Matlacica). Dimorfismul sexual este bine dezvoltat la căpușele tari, masculii fiind de obicei mai mici decât femelele. Această specie depune la suprafața pământului ouă din care ies larvele parazitare pe diferite animale mici din comunitate (bețivi, frustrați, părăsiți de neveste, vânători de “dă o țigară”, traficanți de tutun, etc.). După metamorfoză, se urcă pe ei și atacă animalele mici și oamenii cu mai mult IQ ca ei. Înrudiți cu căpușele sunt și reprezentanții ordinului Holothyrida din subclasa Acari. Aceștia se hrănesc din cadavrele de animale. Au fost raportate în Siret cazuri de infecție la om cu virusul encefalitei de căpușă, virusul febrei de Crimeea-Congo-Moscova, Francisella tularensis (Tularemia), Rickettsia conorii (Febra butunoasă), Coxiella burnetti (Febră Q), Borrelia burgdorferi (Borrelioza Lyme) sau Yersinia pestis (Ciuma roșie), ne spune reputatul cercetător Elvis Popesco Slinus în prestigioasa revistă Chroniken aus der Zeit des Roten Beulenpest in der Stadt Siret. Ixodes scapularis preferă zonele calde și umede ale corpului, cu precădere în zona inghinală, în profunzimea șanțului interfesier sau în glandele sebacee și sudoripare. “Persoanele căpușate de pe Podul căscaților se scarpină la glandele apocrine circumanale sau în Regio olfactoria și poluează atmosfera orașului” ne spune Mariana der Eiserne Baboș, reputat epidemiolog la Universitatea Allgemeine Zeitung Perjeliuca din Galați.

Efemeroptere (Pesedeus Verpulanus) – insecte care năpârlesc din 4 în 4 ani

Numele latin derivă de la două cuvinte grecești: ephemeros adică de „scurtă durată” și pteron – „aripi”. În zona geografică Verpolea – Ruși – Perjeliuca efemeridele apar o dată la 4 ani în mod constant.

Larvele, numite nimfe, locuiesc în apă, având șapte perechi de branhii lamelare traheene, specializate în respirație. Sunt insecte carnivore cu un aparat bucal dezvoltat, de tip masticator. Se hrănesc cu ceafă de mangaliță la grătar, asezonată cu o țuică de pufoaică autohtonă. Mandibulele sunt chitinizate, cu câțiva dinți care tremură în zilele când nu sunt lipite cu corega. Capul poartă antene flexibile și scurte, ochi compuși și trei oceli. Creierul este redus, aproape absent. Din acest motiv nu au memorie. Perioada de împererchere durează primăvara-vara în funcție de specie și climă. “Ponta (sau Puie Ponta) este depusă de către femelă pe suprafața apei, scufundându-se, apoi, la fundul bazinului cursului de apă sau caută cu disperare planta Aristolochia clematitis (coaiele popii)” ne spune cercetătorul de la Matlacika University, Prof. Dr. Elvis Popescu. Din două ouă eclozează larvele numite nimfe. Nimfele habitează în sedimente, printre roci și resturi organice. Cele mai multe specii se hrănesc cu alge, diatomee sau gonoree, unele, însă, cele din zona geografică Verpolea – Ruși – Perjeliuca, sunt prădători branconieri. Efemeridele se dezvoltă prin metamarfoză incompletă. Aceastea sunt unicele insecte care năpârlesc din patru în patru ani. În cartea Fauna Republicii Socialiste România sunt amintite de mulți cercetători. Primul care a descris specia Pesedeus Verpulanus a fost Aristotel care a denumit-o  “musca de o zi”. În secolul al XVIII-lea Bonnet face observații asupra vieții la Epheromeroptere și scrie în “Considerations sur les corps organises de la région Verpolea” că unele dintre ele trăiesc chiar mai puțin de o zi, viața lor reducându-se numai la 4-5 ore. “Datorită schimbărilor climatice la nivel mondial au fost văzute Efemeride pensionate la vârsta de 40 sau chiar 50 de ani” spune cercetătorul științific Ionică Caceluba de la Matlacica University. În laboratoarele institutului mai sus menționat au fost sub observație două specimene de Pesedeus Verpulanus timp de 40 de ani, respectiv “Nicolae (cizmar la origini) și Ion (zis și măi animalule), doi masculi de culoare roșie cu accese de dominație LGBT”, ne spune cercetătorul.

În secolul XXI cercetătorii moderni caută soluții pentru stoparea acestui flagel, mai ales în orașele mici și mijlocii, unde larvele de culoare roșie au invadat spațiul personal al populațiilor umane și provoacă situații grave de disconfort, mai mult decât atât, creează blocaje în dezvoltarea economică și socială în zonele tradiționale Verpolea – Ruși – Perjeliuca.

Pescarii spun că există o legendă care circulă cu privire la aceşti fluturi, potrivit căreia în nopțile cu lună plină efemeridele sug sângele virginelor. Noroc că virginele au plecat la cules în Spania!

Scarabaeus sacer (Scarabeul sfânt) din familia Scarabaeidae în cadrilaterul Tatarcina – Ruina – Perjeliuca – Matlacica

Scarabaeus sacer este o specie cu o semnificație importantă în istoria lumii. Cunoscut în Europa, iar mai apoi în România, este răspândit în marea majoritate a estului Europei, cu precădere în Mama Rusie. Prima atestare documentară apare în 1919 în lucrarea Originile Cominternului. Scarabaeus sacer preferă să locuiască în solurile nisipoase, în regiunile cu toaleta în fundul curții (deși fericiți posesori de vilane), uneori au fost văzuți în grajduri, în grupuri restrânse, discutând aprins despre poluarea mondială sau despre tratamentele aplicate fără discernământ habitatului bio degradabil în spațiul Carpato – Danubiano – Pontic.

Au corpul de culoare neagră cu reflexe verde-mat metalizat, o gură mare și un creier mic și se pricep la toate problemele omenirii. Pronotul, care în mod normal ar trebui să fie poziționat în partea dorsală, la specia de care facem vorbire se află pe pielea feței, având rol de protecție contra presiunilor intelectuale și a rușinii. La prima pereche de picioare tarsul lipsește, însă acestea sunt mai puternice și zimțate, capabile să construiască gogoși intelectuale. Se hrănesc cu bălegar, sunt cleptomani, le plac salariile mari și spațiile mici din comunitate. Au mania persecuției și își etalează cu emfază diplome ale unor universități de renume precum Universitatea Ion Iliescu (fostă Ion Dolănescu) sau Academia Ștefan Gheorghiu. Uneori pot apărea lupte pentru gogoașe între gândacul care a fabricat-o și alții mai „leneși”. Gogoașele au diferite dimensiuni, întrecând uneori mărimea insectei. Gogoașele pot fi fabricate în perechi, formându-se cupluri care încep să acumuleze hrană împreună pentru urmași. Mănâncă bălegar şi îşi depun ouăle în el. Unii masculi chiar le oferă femelelor o bucată de dimensiuni considerabile pentru a le atrage. E mare bătaie în lumea gândacilor pentru bălegar proaspăt! Gândacii de bălegar, spune cercetătorul Iulius Martov, au „un sistem vizual de navigaţie eficient care poate funcţiona chiar şi în cele mai slabe condiţii de luminozitate în pofida inteligenţei limitate”. În ciuda faptului că au creierele mici, gândacii de bălegar sunt navigatori excelenţi, capabili să meargă în linie dreaptă pe măsură ce împing bilele de bălegar. Un nou studiu arată că abilităţile acestor insecte depăşesc şi cele mai optimiste aşteptări. La fel ca marinarii din antichitate, gândacii de bălegar folosesc cerul înstelat şi strălucirea Căii Lactee (vizibilă de la Matlacica) pentru a-şi găsi drumul. Lev Davidovici Troțki, un biolog de la Universitatea Léiba din Rusia şi totodată coordonatorul studiului afirmă că „gândacul de bălegar devine astfel prima insectă despre care aflăm că poate folosi stelele pentru navigaţie”, în special cele roșii. Mai mult decât atât, cercetătoarea română Ana Pauker susține că “partea dorsală a ochilor gândacilor de bălegar sunt specializaţi pentru a analiza direcţia polarizării banilor publici”.

În cadrilaterul Tatarcina – Ruina – Perjeliuca – Matlacica, Scarabaeus sacer a fost văzut mergând în linie dreaptă, în grupuri mici, fără femele, împingând biluțe de bălegar din casă-n casă.  În unele case în care se ascultă la radio Matlacica Liberă s-au auzit șoapte cu Puie Monta.  “Este o dovadă clară a faptului că Scarabeus bălegarus are o memorie de scurtă durată și din acest motiv folosește aceeași tehnică de manipulare prin dezinformare ca într-o buclă temporală ” a spus cercetătorul de la Boston Dynamics, Gheorghiță Vișinescu.

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

Fomes fomentarius de asfalt sau din viața plantelor urbane

Nu, nu mă refer la cei ce aruncă cu părereri “pertinente” despre orice, omniprezente pe platforme de socializare sau în public. Nu, nu mă adresez celor care o dau pe hatereală care se vrea o paradigmă doar, doar o să vadă lumea că au și ei o doctrină despre whatever chiar dacă le ghiorțăie mațele de atâtea cunoștințe redundante asimilate cu greu pe Podul Căscaților. Nu, nu este vorba despre definiții copiate cu sârg de pe Wikipedia sau din Oaza. Chiar dacă se gândesc că maică-mea are cratimă sau apostrof nu, nu este vorba despre foame.

Fomes fomentarius din încrengătura Basidiomycota în familia Polyporaceae și de genul Fomes, denumit în popor iască sau văcălie de iască, este o ciupercă otrăvitoare. O ciupercă ce crește pe corpul altei specii. Ciuperca produce slăbirea structurii corpului parazitat, pricinuind putregaiul alb, în ultimii 30 ani e putregai trandafiriu, și ducând frecvent la îmbolnăvirea gazdei. Iubește mult rahatul, dar nu cel din cozonac. Mai mult decât atât,  trăiește ca saprofit pe trunchiurile bătrâne, bolnave sau chiar în putrefacție.

Am văzut comentarii infectate de candidoză digitală postate de ciupercile otrăvitoare la o fotografie cu bătrânii de la un azil care sărbătoreau revelionul. Acești paraziți saprofiți care produc doar fermentație alcoolică sunt micoze fără conștiință și degajă intoxicații cibernetice morale. Revenind la specia Fomes fomentarius de asfalt, această specie anamorfă care se înmulțește asexuat prin bodegi și alte spații europene insalubre cu specia Agaricus Xanthodermus (acest neabețedat care parazitează semințele de Helianthus Annuus) există doar pentru a produce candidoze bucale prin care dejectează elucubrații “științifice”. Acești paraziți elimină  constant spori și coabitează excelent cu alte specii precum Scarabaeus, dar despre ei vom discuta într-o altă emisiune. Cu drag!