Author

smectzer

Browsing

Prefață

Călin CIOBOTARI

Farmecul discret al lucrurilor simple…

Când l-am cunoscut, cu mulți ani în urmă, pe Florin Gușul, era un practician al dragostei. Femeia încă nu devenise un concept, ci i se livra în învelișuri de piele și tremur. Îl regăsesc acum, în volumul acesta de versuri, ca pe un teoretician, e drept – mult încercat, al amorului. Florin Gușul scrie poezie ca și cum ar face sex neprotejat: cu riscul de a se îmbolnăvi de o boală venerică a spiritului sau cu tentația nerostită de a lăsa greu un pântec de …idee. Conștient că „e nevoie de ani/ ca să cunoști dragostea”, poetul evită afirmațiile definitive, plasându-și discursul într-un provizorat al așteptării.

Ca stare de fond, e de găsit în poemele sireteanului o constantă melancolie. Uneori ea e de sorginte bacoviană: regăsim inutilitatea ploii, înstrăinarea, țărâna și „inflorescențele” ei, glacialități felurite datând tocmai din „preistoria dragostei”. Alteori, paradoxal, melancolia provine din împlinire, însă, de cele mai multe ori, ea are ca sursă căutările de tot felul.

Poezia lui Florin Gușul este definită, prioritar, de simplitate. Nu simplism, ci forma aceea primară de raportare la lume, la cosmos, despovărată de prejudecăți și de balastul prea-plinului civilizațional. „Surâsul fetei de la țară” devine, într-o astfel de lectură, paradisul pierdut.

Nu lipsesc accente ludice: „atât de tare m-ai schimbat/ încât și cartea de identitate/ se schimonosește la mine” – se prooduce un contrast constructiv între tonalitățile nostalgice și inserturile de zâmbet, tentația lecturii devenind cu atât mai mare.

De remarcat este, apoi, muzicalitatea subtilă pe care o imprimă, uneori, Florin Gușul versurilor sale: „Plouă-n ochii tăi tăcuți/ focu-n sobă lin horește/ tu fumezi și niște umbre/ umbra mea le adumbrește”; sau „…de iubiri cu ploaia-n geamuri/ și cu vin atât de vechi/ precum umbrele perechi/ ce foșnesc prelung prin ramuri”. Cantautor, de altfel, Gușul simte ritmurile interioare ale limbii în care scrie, și operează inspirat acel dozaj al cuvintelor potrivite.

În ceea ce privește fâșiile de proză, e de spus că aici Florin Gușul devine un cu totul altul. Tonurile melancolice sunt înlocuite de un realism împins uneori până la granița naturalismului. Fin observator al lumii înconjurătoare și al „animalelor” ce o populează, ironic cât se poate, însă dispus și la auto-ironie (ca în proza „Abur”, bunăoară) Gușul a înțeles că lucrurile nu trebuie luate prea în serios. Că până și în monotonia unui târg oarecare, în care plouă sau nu de trei ori pe săptămână, e loc de un surâs, sau chiar de un hohot sănătos. Până și plictisul, monotonia, derizoriul pot deveni personaje într-o poveste fără morală explicită, dar cu reliefuri seducătoare.

Narațiunile, desfășurate pe spații restrânse, au ceva de film documentar, în care camera se mută agale de la un obiectiv la altul, apoi se întoarce către cel ce o mânuiește și îl privește adânc, în sine, înfățișându-l către un public imaginar ce îl poate aplauda sau, deopotrivă, huidui. În definitiv, e vorba despre relația autorului cu contemporaneitatea sa.

Unul din marile atuuri ale lui Florin Gușul este umorul, un umor curat, fără complicații inutile, care te lovește ca un accelerat. Câteva exemple: „E duminică! Se aude popa urlând de la biserica din centru” sau „Pe o bancă, doi îndrăgostiți își schimbau ADN-urile…” sau „Sprijineam stâlpul din fața lacto-bar-ului privind dezamăgit amărâtul de oraș, unde plictiseala era tratată ca sport, gândindu-mă ce este de făcut. Probabil că era pauză la școala din capătul străzii, pentru că veneau tot felul de figuri care mai de care mai ciudate ce îmi aduceau aminte de aurolacii din canalele Bucureștilor, lăsându-mi o senzație de dezgust pe care nici nu puteam să mi-o maschez. Generația derutată. Ce le-aș mai fi dat niște palme…”.

Florin Gușul nu și-a spus ultimul cuvânt în aventura aceasta a literaturii. Și-a definit un stil – mai pregnant în proză decât în poezie, e un bun manipulator de idei, construiește imagini. Categoric, se va mai auzi de el!

Îngerul

îngerul meu

a uitat de mine:

îi cad penele

nu mai cântă din liră

e plictisit

şi aura i-a căzut în genunchi

va trebui

să am eu grijă

de îngerul meu.

 

Amintire

Ai gustat

din dimineaţa soarelui

şi ai cântat rugăciuni

ai atins curcubeul

şi ţi-au rămas degetele

răşchirate pe cer

degetele

ca nişte tăciuni ireali

ai îngerilor stinşi

la picioarele tale

 

ai iubit infinitul

şi te-a durut întunericul

de sub tălpile lui Dumnezeu

îngenuncheat să culeagă

din inima ta o ultima floare.

 

Ascultă-mă, iubito

Ascultă-mă, iubito,

eu sunt vântul ascuns

pe laiţa de sub streaşină

şi ploaia

privind în ochii tăi

şi îmbrăcându-te-n umbre

 

ascultă

cum cerul sărută malul îndepărtat

al pământului

dezlănţuind cosmice talazuri

asupra orizontului

apropiat

 

ascultă şi priveşte, iubito,

în zarea albastră

spre câmpiile fluide ale cerului

un curcubeu te caută

pe umeri ducând flori

şi zeii se spală

cu roua ochilor tăi.

 

E prima dată

E prima dată când mi-e frig

când vii sau pleci

 

ai fost totul

şi puteai să fii

ultima mea prăbuşire

în cerul îndepărtat.

 

Eu nu sunt vegetarian

Dorm pământenii

şi câinii urlă a mort

când eu caut

la sânul perfect

laptele lunii

 

port marginea viselor tale

fără efort

lupii-mi venerează agonia

când îmi rănesc mortal urechile

ascultând simfonia şoaptelor tale

şi îmi ascut dinţii zâmbind

 

eu nu sunt vegetarian

îmi plac sânii albi şi rotunzi

îmi plac şoldurile bine gătite

buzele senzuale şi ochii căprui

 

când dorm pământenii,

eu nu dăruiesc niciodată flori.

 

Fără tine, nu e nimic

Când îmi zâmbeşti

nici îngerii nu mai cântă din liră

tremură nourii şi cad

îngeri pe sufletul meu

 

iubirea-i lacomă

incomensurabilă trăire

dans cosmic înfăşurat în

perdele de stele

ivite pe cer doar pentru tine.

 

Clipele cască a somn

E toamnă iar

frunzele se duc în veşnica

odihnă a frunzelor

ca să viseze

urmele paşilor tăi

pământul udat de zâmbetul tău

ca o trecere

 

ştiu

te dor frunzele

întoarse în veşnicie

sub paşii tăi

e toamnă

şi clipele cască a somn.

 

Am uitat să-mi amintesc

Am uitat să-mi iau pastilele

şi părul mi-a albit

de gânduri ascunse

de umbre trecute

prin constelaţia Uitării

 

parcă mai ieri îmi călcai umbra cu inima

ce mult a trecut

ţi-am uitat chipul

ţi-am uitat râsul

iar numele tău

a trecut pe cer

ca o stea în cădere

 

am uitat să-mi amintesc

plecările

cerul e cum l-ai lăsat

inima-mi cântă la fel

iar eu sunt altcineva

mai inutil şi

pregătit de plecare

aştept să-mi trimiţi Uitarea să mă ia.

 

Iubito

Iubito, ţi-s ochii atât de frumoşi

şi-mi place enorm şi profund cum miroşi

ţin capu-n balans pe genunchii-ţi uituci

iar ceru-i spuzit de cuiburi de cuci

 

Iubito, ai glasul atât de duios

şi-atât de răscruce sub cerul frumos

încât pironit de el pe pământ

simt cuiele-n palmă adiere de vânt

 

la piept când te strâng, stigmatele ard

iar tu le înfăşuri în săruturi şi fard

spre zările zării fug munţii desculţi

când numai stigmatele pari să le-asculţi

 

iar marea cea mare şi vântul cel vânt

te ştiu numai crucea de pe care te cânt

de parcă mi-ai ţese în piept primăveri

de parcă-ai fi mâine mai mult decât ieri

 

de parcă-aş culege de pe cer nişte flori

mereu îndrumat de îngeri prin sori

spre roua celestă zămislită de zei

să nu doară stigmatul provocat de femei

 

Am să mă uit la cer

În fiecare noapte

stelele renasc conturându-te

pe reperele tot mai lacome

ale sufletului meu

lacom de lumină

 

în fiecare dimineaţă

soarele înverzeşte

sub tălpile mele de pelerin

idolatru

iscodind potecile

amiezii şi ale asfinţitului

 

am să mă uit la cer doar

ca să-l putem îmbrăţişa

împreună

 

O singură noapte

Debut de nebunie

m-am îndrăgostit

pentru o singură noapte

apoi au trecut zilele

şi au fost ceruri senine

împrăştiate prin iarba verde

mereu verde de acasă

 

apoi a sunat telefonul

dinspre nicăieri

înspre nimeni

 

Frica

Mi-e frică de întuneric

şi de mâine

de întunericul lui mâine

pe care îl pândesc

în fiecare noapte de dragoste

 

am ochii larg deschişi

nici nu te mai văd, iubito,

cum respiri negrul dens din zare

şi cum te cuprind apele tulburi

ale fricii mele neostenite

 

am îngheţat de când aştept

lumina şi veşnicia zâmbetului tău

am părul alb de când dorm lângă tine

iubito

 

Nevoi personale

E nevoie de o noapte

pentru a se face zi

e nevoie de întuneric

pentru a se ivi soarele

e nevoie de un bătrân

ca să te simţi tânăr

 

nu ai nevoie de timp

pentru a te îndrăgosti

dar ai nevoie de ani

ca să cunoşti dragostea

 

ai nevoie de un gând

pentru a rosti cuvântul

 

Nu contează

Nu contează ce spun

contează ce fac

atunci când stau şi ascult

pietonii desculţi

numărându-mă

numărându-i

 

de o veşnicie nu ţi-am

mai auzit paşii pietonali

insensibili la cadenţările

ritualice ale vremii

prea multe nopţi

prea multe zile

am pierdut

aşteptându-te

 

Pe limba ochilor

Uite cum plouă pe cer

când te iubesc

picături de cer strigă la geam

picioarele ţi-s reci

şi ţi le-ncălzesc cu silabe

te iau în fraze şi te privesc în ochi

cuvânt cu cuvânt

până la începutul poemului

 

uite cum ne privesc nourii

cum te cuprind din fiecare vers

desprins cu toporul din trupul poemului

picături de cer strigă la geam

iar ochii ni se iubesc în tăceri

până la ultima silabă

a poemului nescris

 

Umbra ta şi nori de ploaie

Nori de ploaie, vinu-i vechi,

umbra ta s-a dus cu fumul

şi-a rămas numai parfumul

unor suflete perechi

 

umbra ta şi nori de ploaie

se rotesc prin încăpere

într-un dans ca o părere

ce de suflet mă despoaie

 

umbra ta în mine plouă

şi te strâng la piept doar umbră

doar nelinişte şi sumbră

sferă despicată-n două

 

şi tot plouă pe conturul

frumuseţii tale sfinte

ruginind nişte cuvinte

dobândite precum furul

 

de iubiri cu ploaie-n geamuri

şi cu vin atât de vechi

precum umbrele perechi

ce foşnesc prelung prin ramuri

 

Plouă

Plouă-n ochii tăi tăcuţi

focu-n sobă lin horeşte

tu fumezi şi nişte umbre

umbra mea le adumbreşte

 

gust amar şi-apoi plăcere

pentru simţuri şi clipite

focu-n sobă smalţ ceresc

a-ncetat să se agite

 

plouă tot mai inutil

focu-n sine s-a răpus

tu aprinzi cerul cu ochii

şi mă cauţi, iar eu nu-s

 

Sub petardele pleoapelor tale

Atât de tare mi-ai schimbat

fizionomia încât nici

mama nu mă mai recunoaşte

sub petardele prea negre

ale pleoapelor tale

 

atât de tare m-ai înstrăinat

încât şi cartea de identitate

se schimonoseşte la mine

de sub gesturile tale de tigroaică

sălbatică

 

atât de tare mi-ai schimbat

sufletul încât trec pe lângă el

ca pe lângă un vrăjmaş de moarte

înjurându-l cu fervoare:

florin guşul! florin guşul!

 

Rece

Sunt rece şi nu-mi trece nicicum

gândurile mele susţin calotele glaciare

încă din preistoria

dragostei

 

rece întuneric în piept

sfâşie cu o gheară abisală

în ochii mei reci se scufundă

glaciaţiile primordiale ale

dragostei

 

Ritual amoral

Dau o lacrimă

pentru o oră de somn

şi-mi vând eu-l pentru o carte

când inima-mi cântă că e verde

în ochii tăi

iar eu iubesc

visând nebuneşte

să uit uitarea

 

Cea mai frumoasă poveste

Tu eşti cea mai frumoasă poveste

şi cea mai grea încercare

din viata mea

cosmică

 

deasupra ţărânii

inflorescenţele ei

pălesc de invidie

 

Surâsul fetei de la ţară

Ai un zâmbet de fată de la ţară

când te ţin de mână lângă pârâu

şi te mint romantic

 

la lumina lunii îţi cânt

acompaniat de vietăţile apei

iar tu mă calci pe picior

dansând cu

luceafărul de ziuă

 

e târziu

ai un zâmbet de fată de la ţară

şi mă minţi feciorelnic

 

Trecut

Să gonim tristeţile

din albul desăvârşit

prin care îngerii vorbesc

 

e dimineaţă

eşti lângă mine

şi şoapta-ţi aidoma dimineţii

te-nvăluie în mister

iar stropi de rouă

ademenesc lumina

când te-nfiori ca o vioară

deasupra umbrei tale

 

mă ameţeşti ca vinul bun

şi-n neostenitul lor umblet

nourii mă tot întreabă

cine eşti

 

Mi-a zis tata

M-am îndrăgostit

Pentru o noapte.

Un debut de nebunie

Pentr-o oră și jumate,

Am zăcut în agonie

Cu un junghi micuț în spate.

Au trecut vreo două zile

și au fost ceruri senine,

am primit un telefon,

mă sunai de pe balcon:

“Dragul meu, bla, bla, povești,

Nu cumva nu mă iubești?

Că am un sughiț mamar

Și în gură-un gust amar.”

“Draga mea, e ora șapte,

Te-am iubit în două acte,

Niciun gând nu mă alină,

Când îmi fac penicilină.

Tu îmi pari a fi străină.”

 

Măi, băiete, mi-a zis tata, vezi?

Noaptea nu știi ce iubești.

 

Protest inutil

să-mi plângă mama, când

nici focul nu mai arde-n soba.

Când frații mei

mângâie foamea și trăsnetul

furtunii bate-n dobă

protestez

argat rapsodic.

În mintea mea doar ochi, și-s triști,

și tristă-i țara asta,

mamă…

Sunt toate și toate ne lipsesc,

ard vise

ce mi-au luat

veneticii rahitici.

Protestez,

dar n-am să plec,

de veacuri sunt aici

bunicul, tata și-acum eu

vă spun:

Pământul e al meu!

 

Postfață

Mihai Mihăiescu Aniuk

Indezirabilul dar și ultrauzitatul gest al acelor profane persoane, imune în totalitate față de actul poetic, de a folosi cartea ca și instrument improvizat pentru cu totul alte îndeletniciri decât plăcuta practică a lecturii este condamnat de autor prin titlul ales. O amintire rustică, dezolantă …de data aceasta, a  gospodinei ” (el/ea…pentru a nu face discriminări!) insensibile la tot ce este estetic  ne mai tulbură existența multora dintre noi. Un gest prea simplu al unei ființe  și mai “ simple ”  care a produs o imagine hilară, caraghioasă…poate chiar  duios grotească a rămas întipărit pe retina memoriei, aș spune colective a … poeților , ca o trăsătură definitorie pentru întreaga tagmă a ignoranților. Gestul a dispărut odată cu apariția a noi recipienți de păstrare a laptelui, din nefericire, categoria de semeni anterior menționată, nu! Prin forme mai noi, poezia, își găsește întotdeauna opozanți, conștienți sau mai puțin conștienți de rolul pe care îl au. Instrumentele lor: orice formă de non-valoare concepută, utilizată, valorificată, adoptată sau …adulată.  Poetul îi tolerează…în spațiul comun, al muritorilor de rând, întâlnindu-i întâmplător. În viață, cele două entități, poetul și ignorantul, au existențe paralele. Primul nu-și poate abține însă un zâmbet persifilant atunci când îl întâlnește pe celălalt. Celălalt, doar râde…

Grafică

Mihai Pânzaru-Pim

Pisici la vârsta a treia

Domnului profesor Ovidiu Iacobescu

 

De la o vreme pe rețele

Nea Ovidiu, domnprofesor,

postează-n în plan orizontal

două mâțe și-un motan.

Din direcţia nord geografic

ne prezintă eco-grafic

suprafețe de proiecție

încă de la prima lecție.

Motanul gri cu ochi căprui,

cu ăla să nu te pui!

Țuguindu-și buzele

când privește frunzele

prin praful de pe ferestre,

nu-i parfum, nu e poveste,

nici măsurători terestre,

nu e nici planimetrie,

pare doar o cumetrie!

Miorlăie  al treilea grizonat:

  • Nu pot face niciun calcul!

Relieful nu permite, e montan!

Și e plin de praf pe geam,

spuse cel mai mic motan,

dând din coadă diafan.

  • Nu pricep, sunt chiar confuză!
  • Este-o nymphalidae roz? S-o văd, refuz!
  • Este într-un unghi obtuz!

Șopti privind lasciv

dintr-un unghi relativ,

domnița cu ochii mici,

probabil de la limbrici.

  • Tăceți, tăceți, priviți!

Spune a treia printre dinți

  • Iese abur din cuptor!
  • Mi-e o poftă, cred că mor!

Mă simt ca un jaguar,

când mă uit prin ocular

după curba de nivel,

pare a fi în tavă-un miel!

Nea Ovidiu, e urgență medicală,

suntem în fază terminală

dă-ne nouă astăzi, chiar și mâine

ceva din mielul mort, dar fără pâine,

că dăm din cap, la geam, pe verticală

și-avem dureri de cap și cervicală!

Nasalis larvatus și cântecul Lebedei negre

Acest text este un PAMFLET. Orice asemănare cu persoane sau locuri este pur întâmplătoare. (Zău!)

Abstract

Nasalis larvatus maimuța cu trompă ocupă habitate foarte restrânse în apropierea apelor, preponderent în zona Matlacika. Alintate de localnici „Mihaela, dragostea mea”, sunt una din cele mai vechi specii de maimuțe. Masculul își apără grupul, grohăie puternic, își dezgolește dinții şi flutură penisul spre agresori. Face parte din familia Cercopithecidae PCR-eum, ordinul Primates feseneum.

Subspecii: Nasalis larvatus pontus, Nasalis larvatus dezorientalis, Nasalis larvatus veo he-he.

Este protejată prin LEGEA Nr. 69 din 15 iulie 1994 pentru aderarea zonei Matlacika – Perjeliuka la Convenția privind comerțul internațional cu specii dubioase primitive de faună și floră pe cale de dispariție, adoptată la Dersca la 3 martie 1973.

Habitat: Traseiste, le place apa, consumă Mona radler, dușmanul tradițional fiind Scarabeum Sacer, uneori grohăie în cor cu celelalte maimuțe.

V-ați obișnuit deja cu regiunea în care se desfășoară acțiunea! Cadrilaterul Matlacika, Tatarcina, Perjeliuka, Ruina care reprezintă o zonă deosebit de importantă în regiunea Nord – Est a României.

Fiind zonă protejată Area 20-20, are o deosebită importanță în cuantificarea faunei și florei în contextul european și chiar mondial. În acest articol vom face vorbire despre specia Nasalis larvatus (maimuța cântătoare cu trompă). Nasalis larvatus este uşor de recunoscut pentru nasul ei uriaş, testiculele roşii şi abdomenul proeminent. Aceste maimuțe obișnuiesc să trăiască în grupuri formate dintr-un mascul dominant și 6 femele. Masculii sunt foarte agresivi, iși apară grupul din care fac parte, scoțând sunete puternice ca niște grohăituri și aratându-și dinții dezgoliți către agresorii din alte grupări. Considerate de specialiști ca fiind Lebăda neagră a faunei din Zona Matlacika, trăiesc aproape tot timpul în copaci. Nasalis larvatus face parte din ordinul Primates feseneum, familia Cercopithecidae PCR-eum și este o specie pe cale de dispariție”, ne spune Elvis Popesco Slinus, cercetător la Matlacika University. Specia a fost menționată pentru prima oară de Gaius Plinius Fecundus în anul 23 e.n. la Novum Matlacikum în lucrarea Naturalis Historae in Matlacikum Nasalis larvatus. Prima atestare istorică este datată în perioada Iliciniană remarcată în desenele rupestre găsite în peștera Măi Animalule din partea nordică a peninsulei Matlacika. Datorită nasului foarte dezvoltat poate mirosi de la distanțe impresionante dușmanul ei cel mai de temut, Scarabeus Sacer. Acest gândac roșcovan urmărește maimuța năsoasă și îi fură excrementele pe care le transformă în biluțe și le distribuie din casă-n casă”, ne spune Gaius Plinius Fecundus.

Stomacul maimuței năsoase se poate dilata, asfel că, atunci când este plin, animalul are aspectul unei ființe aflate la sfârșitul gestației. El este divizat în compartimente cu diverticule complicate, amintind de stomacul mamiferelor rumegătoare. Recent cercetătorii au descoperit că îi place să cânte, mai ales în grupuri restrânse. Datorită acestei abilități este considerată o specie foarte importantă pentru zona nord-europeană Matlacika. Maimuța este considerată Lebăda neagră a cântului din Tatarcinassos, azi granița dintre regiunea istorică Perjeliuka și Area protejată 20 – 20 Matlacika”, ne spune Veorica Vasilica Kaceluba, doctor veterinar la institutul Matlacika.

Ixodes scapularis (căpușe) și Podul căscaților

Abstract (Pamflet)

Acești ectoparaziți se regăsesc îndeobște în comunități mici, parazitând dughene murdare, poduri centrale, precum și cartiere rău famate. Sunt arahnide (nu sunt alune) parazite prezente în majoritatea zonelor orașelor mici și mijlocii. Acestea sunt atrase de oameni și de animale și se hrănesc cu sângele acestora. Uneori scormonesc în excrementele altor specii. În orașul nostru pot fi văzuți pe Podul Căscaților, la Oaza sau în piață în ziua de târg, făcând sampling cu elucubrații scrise pe hârtie de calitate, 3 straturi, de la Zewa. Înțepătura paraziților poate determina leziuni grave ale tegumentului, în special la praepūțium, unele specii pot provoca paralizii (rămâi așa ca prostu-n gară, când îi auzi vorbind), iar alte specii servesc ca vectori pentru diverse microorganisme neabețedate transmițând tifosul, ciuma roșie, boala Lyme (nu este lămâia verde), chlamydia sau tricomonaza intelectuală. Corpul este împărțit într-o regiune anterioară, capitulul sau gnatosoma și o regiune posterioară, idiosoma, care constituie restul corpului. Au 4 perechi de picioare la adulți (trei la larvele roșii) și orificiile genitale și opistosomă, care se află posterior de picioarele IV și poartă placa spiraculară și orificiu anal (Gheorghiță Walter Caceluba. A manual of acarology, Third edition. Manchester Tech University Press, 2009, Editura Matlacica). Dimorfismul sexual este bine dezvoltat la căpușele tari, masculii fiind de obicei mai mici decât femelele. Această specie depune la suprafața pământului ouă din care ies larvele parazitare pe diferite animale mici din comunitate (bețivi, frustrați, părăsiți de neveste, vânători de “dă o țigară”, traficanți de tutun, etc.). După metamorfoză, se urcă pe ei și atacă animalele mici și oamenii cu mai mult IQ ca ei. Înrudiți cu căpușele sunt și reprezentanții ordinului Holothyrida din subclasa Acari. Aceștia se hrănesc din cadavrele de animale. Au fost raportate în Siret cazuri de infecție la om cu virusul encefalitei de căpușă, virusul febrei de Crimeea-Congo-Moscova, Francisella tularensis (Tularemia), Rickettsia conorii (Febra butunoasă), Coxiella burnetti (Febră Q), Borrelia burgdorferi (Borrelioza Lyme) sau Yersinia pestis (Ciuma roșie), ne spune reputatul cercetător Elvis Popesco Slinus în prestigioasa revistă Chroniken aus der Zeit des Roten Beulenpest in der Stadt Siret. Ixodes scapularis preferă zonele calde și umede ale corpului, cu precădere în zona inghinală, în profunzimea șanțului interfesier sau în glandele sebacee și sudoripare. “Persoanele căpușate de pe Podul căscaților se scarpină la glandele apocrine circumanale sau în Regio olfactoria și poluează atmosfera orașului” ne spune Mariana der Eiserne Baboș, reputat epidemiolog la Universitatea Allgemeine Zeitung Perjeliuca din Galați.

Gânduri peregrine

Debut: 2009, “Gânduri peregrine”, 58 de pagini (Editura Agnos Sibiu), ISBN 978-973-1810-38-6

 

În loc de prefață – 
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

De orașul Siret mă leagă una din prieteniile de primăvară, cu oameni frumoși și cinstiți, cu bucuria și curăția de cuget cu care îmi zugrăveam copilăria voievodală. Acum câțiva ani (mulți), la insistențele lui Romeo Petrașciuc ajungeam la Siret. Am rămas doar câteva momente, atunci, în acest loc hăruit cu amintire, destul însă pentru a cunoaște oamenii locului, unii dinte ei cu adevărat excepționali. M-a mișcat atunci, ca și acum, vigoarea și frumusețea unei culturi cu puterea unei încăpățânate primeniri, a unor sireteni care, dincolo de ingerințele unei vieți destul de greu de gestionat economic, social, își găsesc vreme să scrie, să creeze, să supraviețuiască prin devenire culturală.
Atunci l-am cunoscut și pe Florin Gușul. Bucuriei de atunci i se adaugă aceasta, cuprinsă între coperte de carte. Un volumaș de versuri care m-a liniștit și tulburat, pentru o clipă. M-a liniștit pentru că întotdeauna poezia vine să îți pregătească sufletul de sărbătoare și m-a tulburat, pentru că mi-am dat seama cât pierd, zi de zi, necitind poezie, negândind poezia.
îi mulțumesc lui Florin Gușul pentru că mi-a dat posibilitatea de a-i fi unul dintre primii săi cititori și mi-ar place să cred că aceste Gânduri peregrine se vor prelungi în sufletele celor către care se îndreaptă ca așteptare, semeție de simțire, gând împlinit în poezie.

 

Ha, ha, ha

În griul orizont

îmi dau tinereţea,

Îmi vând setea de Eu.

Palma scuturând

de vise adormite,

râd.

E pământul meu!

 

Concret

Uneori,

Aştept invitaţia mută

a iubitei.

Nu găsesc

decât umbra pernei.

Uneori,

umbra pernei

îmi este iubita

ce nu-mi răspunde

la îmbrăţişare.

Alteori,

Aş vrea sa nu o pot iubi.

Sărutul ei,

e marginea visului meu.

 

Tot ce te-nconjoară-s, eu

Tot ce te-nconjoară-s, eu

Fără clădiri de piatră sau lemn

fără iluzii cioplite,

oameni cu barbă

îmbrăcaţi-n sutane.

N-aud rugăciunile false

nu vad închinări –

tardive la chip.

Cruci de argint si din aur

nu schimbă în tine nimic.

Nu-ţi iartă păcatul

vreun preot

deşi, e poate vestit,

atunci regăsi-veţi lumina,

când tu, te vei fi regăsit.

Despicând o bucată de lemn

Mă vei găsi pe Mine.

Şi piatra dacă o ridici

vei vedea chipul Meu.

 

Rugă  de noapte

Mă preumblu azi tot singur

printre fulgi tuberculoşi,

la o margine de toamna

şi o iarna în exod.

Dezertez de mine-n noapte

Cu-n pahar al toamnei rod,

Te ador, iţi spun in noapte

Sărutu-ţi fiind de acord.

 

Rătăciri

Te-am văzut rătăcind

pescuind rămăşiţe verbale

şi uimirea inocenţilor trădând.

Te-am văzut

trimiţându-mi ispite

prin polenul de floare

la umbra trestiilor pletoase

palpitând la malul cerului.

 

Te-am văzut

În zări trecătoare

bătând,

tactul poemelor

cu inima.

 

Dar ce banal

Îmi amintesc, dar ce banal

te sărutam pe sub platan

pe banca ruginită.

Te-aş fi iubit, dar am uitat

cum se iubeşte pe-nserat

din colţul meu prea tulburat

o ţigară am vrut  s-aprind.

Dar am uitat că m-am lăsat

şi de iubit, şi de fumat.

Privind la iarba dintre paşi

O bătrânică am zărit!

Zâmbea la noi cu ochii goi.

De ce? Nici ea nu mai ştia,

semănam cu cineva!

Trecut-au anii aceştia greu,

peste buze peste sâni

peste păr si trupul tău,

şi eu cândva bărbat

acum, un biet copac uscat

te-am sărutat cu-n tremurat.

Îmi amintesc şi de platan

de banca aceea ruginită

când nu mai e, şi-am-nvăţat

să te iubesc pe înserat

să-ţi mângâi părul

să-mi zâmbeşti.

Când n-oi mai fi,

Să mă iubeşti, să mă iubeşti!

 

Nostalgie

Când ai să-mi ieşi în cale

să nu-mi spui o vorbă

te apropii încet tăcut

regăsind ultimul sărut.

Trecutu-ntreg

uitând de noi

tristeţile-adormite

cu zâmbete să le hrănim

şi să adormim

sub pază de îngeri.

Când ochii tăi în depărtări

îngroapă nostalgii,

amurguri şi dor

şi fiori ascunse-n

simfonii de vise.

Şi-n vinul rozaliu din pahar

şi-n vântul adiat al serii

şi-n şoapta-ţi dulce ca un dor.

Mă-ntreb cine eşti!

Mă ameţeşti.

Îmi răspunzi

te iubesc!

 

Oare exişti?

Te-aş acoperi cu cerul înstelat

când dormi.

Te-aş săruta cu rouă dimineaţă.

Când te trezeşti,

aş uda florile cu lacrimi

şi ţi-aş şopti

cuvinte dulci.

Când voi pleca

voi lua mirosul tău

de la ultima îmbrăţişare,

umbra ta am să o ţin de mână

iar zâmbetul tău

îmi va ţine de foame.

Dar, în raiul tău nu e loc pentru mine.

Eşti o poveste neâncepută.

 

Umbra ta

O îmbinare de umbre

în calea vieţii

un gând, preadevreme

veştejit a început.

uitare retezată-n

noapte târzie.

Împietrită stai

pe o filă de hârtie

umbra cărţii eşti,

eşti poezia,

ce-mi lipseşti.

 

Destin

Dacă femeia ar fi copac,

aş arunca cu pietre

să-i alung frunzele infidele.

-cuib de trădare-

Dacă Copacul ar fi femeie,

i-aş scutura fructele coapte

în iluzii tulburi.

I-aş muşca rădăcinile.

Lovesc scoarţa de amintiri

dezvelind esenţa păcatului

frunzelor, amantelor tuturor

rădăcinilor păcătoase.

 

Dimineţi cu miros de cafea

În dimineţile de iarnă,

vorbesc cu ochii din cafea.

Acolo mi-am lăsat iubita

să nu mai pot uita de ea.

Privesc la aburi cu speranţa

la mângâierea lor visez,

ochii ei mai reci ca gheaţa

îmi plâng la geam, eu mă-ntristez.

În dimineţile de iarnă

am renăscut cu-n vis ilar

speram că încă mă iubeşte,

trădând ca Eva pe Adam.

M-aş săruta zâmbind cu gerul,

şi mă renasc într-o cafea

fierbinte, aburind din tine

iubito, vino mă poţi bea.

 

Mama

În părul nins de vremi,

cules din iarnă-n iarnă

viscolul iar mi-a lăsat

din ce în ce, mai rar zăpadă.

Ochii-s ca primăvara

deşi drumul este greu

Azi,

când părinte sunt şi eu

îţi dăruiesc zâmbetul meu

ca de la fiu la mamă.

 

Patetic

Eu sunt un râu patetic

iar tu izvorul rece.

Visul-răbdare, migală

mândria-din esenţa trivială

tristeţea-prăpastie-a iubirii

ideea-fantasma nemuririi.

Iubirea-eşecul tristeţii

bătrâneţea-greşeală a vieţii

reumatismul-un dans de vară

moartea-necesitate finală.

 

Noi

Privesc la ea indiferent

şi-ncerc să uit din nou oglinda

în care-i tot vedeam privirea

ce de atunci mă obseda.

Am tot iubit cetatea-albastră,

sărutul ei mă răvăşea.

Dar ghinionul nu ştia că patul

pe cioburi să iubească ar putea!

Dar într-o zi când îmi priveam oglinda

am observat că nu mai este Ea.

Şi primitivul Eu din mine,

s-a răsculat în mintea mea.

De-atunci tot calc pe cioburi de obidă,

s-o mai iubesc nicicând nu voi putea.

De întâlnesc cândva altă oglindă,

Nu cred c-aş mai putea privi în ea!

 

Iertare

Într-o lumânare

arde un rug,

pentru El.

Îngenunchez.

Învăluit de lumină

cu privirea ruginie,

vin spre Tine

cu lacrimi în palme.

Iartă-mă!

 

Autumnală

Când rădăcina i-a lărgit implantul

până la alb, tăcut am plâns.

Am căutat norocul sacru,

dar cerul meu, mereu e stins.

Când mi-a căzut ideea pe picior

şi mi-a rănit rutina

m-a dereglat ispita şi neantul

gustând amar lumina.

Azi, locuiesc în toamna cu mistere

cu dulci iubiri arzând în criptele mizere.

Îmbrăţişând cu disperare

trădările de azi, uitate ieri.

Purtăm stigmatul amândoi

la marginea viselor.

Aruncă-ţi privirea

în misterioasa umbră

şi vezi timpul.

Este pierdut?

 

Visul

Păşesc pe visul târziu

în ploaia unei nopţi ursite

gândul rătăcit îmi aduce

paşii în singurătate.

Sub lumina rece a lunii

aştept chemarea.

Înconjurat de umbrele

ce-mi cântă colinde

nu am frică,

fiindcă acoperământ-i cerul

iar trupul tău,

miroase a castane.

 

Etern

O îmbinare de umbre

în calea vieţii

rebele cuvinte

în roua dimineţii

străfulgerare, întuneric

surâs din registrul eteric…

iubire!

Un gând veştejit prea devreme

fiinţa,

un început retezat printre gene

voinţa,

o viaţa trăită cu moartea

şi visul,jertfa

din cartea-i,

Destinul.

Feeria învăluie-n cuget

tăcerea,

obsesii lascive în suflet

averea,

uitată în noaptea târzie

prietenia,

gând aşternut pe hârtie,

poezia.

 

Al patrulea colţ

Ploaia-i trista ca mine

triada plictisită.

Formează trepiedul de umbre

într-o vastă triangulaţie.

Salutând centauri cu tricepşi,

îngenuncheaţi pentru rugăciune.

Am ajuns să dăm din mână

aşteptarea.

Poate, vom primi al patrulea colţ!

 

Valuri

De ieri sunt frate cu ruşinea

mândru duc mâna la frunte

într-un salut copilăresc.

Străbat iar lumina

şi transform infinitul

într-o clipă de ieri.

Motivul?

Călcasem pe promisiunea

de a merge la braţ

cu minciuna arvunită

pentru ziua de ieri.

 

Norocul

E vreme de ploaie

sufletul mi-e şchiop

melcul din casă

îmi ghiceşte în palmă

norocul.

E vreme de ploaie

şi iubita-i cenuşă

de dorul meu.

S-a spart în paharul

cu apă de râu,

aducându-mi norocul.

E vreme de ploaie

şi-mi mângâi copacul

când genetic răsună

în norii de ceară.

Îmi cântă de-aseară,

norocul.

 

Ninge

Ninge

copacii şoptesc printre dinţi

ca şi cum supărarea ar fi

zăpada de pe picioarele lor

desculţe.

Frigul pătrunde până-n seve

la visul frunzelor verzi,

ale primăverii mâine.

 

E, femeia

Rudimentară şi mândră

inestetică şi pasională

urâtă, dar machiată

iubită şi uitată.

Primitivă şi teatrală

inocentă,

icomensurabilă,

idolatrizată,

uitată.

Maturizată,

dar gospodină

frumoasă,

şi uitată.

Sinceră şi teatrală

indecentă

urâtă, căsătorită

dar iubită.

 

Premoniţie

Vidul,

un vis indecis

se zbate în ochiul meu stâng.

Clipesc şi întind mâna

căutând rădăcina.

Privesc cum se zbate

şi-l închid în palmă.

prizonier,

în propria-mi lumină

păzesc vidul.

 

Râul

Eu sunt un râu.

Tu, izvorul meu rece.

Purtăm în suflet umbra.

Aruncăm o privire

în timp.

E anotimpul din noi.

 

Cenuşă

Merg spre toamna

uitată-n surâsul

flămând.

Pletele iubitei

rătăcesc în frunzele

căzute pe alei.

Paşii noştri

călători prin viaţă

fac din frunze

cenuşa zăpezilor.

 

Figuraţie

În suflet

port pietre uzate,

în ochi

bucurii de mormânt,

în mâini

ţin acum băutura,

însă iubesc numai ura.

Umbra,

mă strigă din faţă.

Norocul, îmi este

numai din zar.

Sărut –

numai bezna din casă.

Iubita s-a spart în pahar.

Ochii-mi sunt

consolaţi de nisip.

Mai sper la dimineţi

cu miros de Eden!

Zâmbesc,

otrăvit cu blestem.

 

Eclipsa

Azi, îmi tremură mâinile.

Poate nu-i ziua mea bună!

De vină să fie lupii

sau eclipsa de lună?

Poate, am obosit de lumină

sau perechea de mâini e divină.

Se mângâie-n eclipsele mele

ca între două mâini paralele…

E-ntuneric, numai şoapte

nu-i noaptea mea bună!

Urlă un câine,

doarme pădurea

la ochiul eclipsei de lună.

 

Ultimul mac

Ieri,

pe câmpul plin de flori

m-am întristat.

Prin ochii tăi m-ai sărutat

şi vise-mi lăcrimau

doar flori de mac.

Azi,

în câmpul plin de maci

adiai ca o mireasa.

Cu ochii care te-am privit,

Te-am scuturat.

 

Vise

Vise! Vise!

Zise o voce groasă.

Vând şi cumpăr vise,

Desculţe şi încălţate

ofilite, depănate

vând vise temporare

de seară sau de zi.

Cumpăr fără iertare

doar visele inimii

pentru nopţi

cu clar de lună,

eu, tu şi visele

să fim iară împreună.

 

Exilat

Cu lacrimi în ochi

spre dimineaţă,

frunza din copac

roua dar şi ceaţa.

Cerului sihastru

nu-i trădez privirea

nici stelelor în noapte,

nefericirea.

Cu lacrimi în ochi

doresc să fiu exilat

de tăcerile vechi

de tăcerile noi.

 

Taina

Am gustat

din razele soarelui

dimineaţa.

Am citit o rugăciune

şi am visat,

să mângâi curcubeul.

În taină,

dorinţa s-a stins.

Am dorit

să strâng infinitul

venit de la Dumnezeu

prin a-I dărui o floare.

Îngerii îmi cântau,

le voi sta la picioare.

 

Cuvânt de încheiere

 L-am cunoscut pe Florin Guşul,datorită invitaţiilor care mi s-au făcut de-alungul anilor de către Primăria Orasului Siret, cu expoziţiile mele de grafica in cadrul Zilelor Culturii Siretene.

Mai întăi ca specialist în domeniul pe care-l practică, apoi ca poet. Este foarte important pentru orice om care scrie poezie, să audă şi părerile altora, despre gândurile sale aşa cum le-a perceput şi le-a aşternut pe hârtie.

Citindu-i o parte din versurile apărute cândva, apoi multe inedite, am remarcat ca poetul este un neliniştit căutând refugiu în mişcarea obscură a tot ceea ce-l înconjoară :Tot ce te-nconjoară-s,eu /fără clădiri de piatră sau lemn /fără iluzii cioplite, / oameni cu barbă / îmbrăcaţi în sutane /.  Sincer şi visător adeseori ironizând cu melancolie femeia ” fiinţa iubită “, captează atenţia celui ce-i citeşte versurile. Îmi amintesc, dar ce banal /te sărutam pe sub platan /pe banca ruginita./Te-aş fi iubit dar am uitat /Cum se iubeşte pe-nserat. /O ţigară am vrut s-aprind /Dar am uitat că m-am lăsat/ Şi de iubit şi de fumat.

Am remarcat ca inspiraţia domniei sale işi are rădăcinile şi din copilăria umbrită de lumea materială, printr-o bogaţie de idei, legate unele de altele printr-o clară asociere. O îmbinare de umbre / în calea vieţii/ rebele cuvinte/în roua dimineţii /străfulgerare, întuneric/surâs din registrul eteric/ iubire.

Toate luate la un loc, poetul înţelege lumea cu tot ce este bun si rău, printr-o cunoaştere adevărată a propiei sale realităţi, iar versul său reprezintă o demonstraţie de lirică în unele poezii, sclipitoare. În taină dorinţa s-a stins/ Am dorit/ să strâng infinitul /Venit de la Dumnezeu /prin a-I dărui o floare./Îngerii îmi cântau,/ Le voi sta la picioare.

Constanţa  Abalaşei – Donosă

Lector de carte:

Grafică copertă şi interior:

Constanţa Abălaşei-Donosă

Sponsori de carte:

Iulian Angheluş, Preot Paroh  Pînzaru Gheorghe, Primar Adrian Popoiu, Ovidiu Buzec, Liviu Maţner, Primaria Siret

Grafică

 

Efemeroptere (Pesedeus Verpulanus) – insecte care năpârlesc din 4 în 4 ani

Numele latin derivă de la două cuvinte grecești: ephemeros adică de „scurtă durată” și pteron – „aripi”. În zona geografică Verpolea – Ruși – Perjeliuca efemeridele apar o dată la 4 ani în mod constant.

Larvele, numite nimfe, locuiesc în apă, având șapte perechi de branhii lamelare traheene, specializate în respirație. Sunt insecte carnivore cu un aparat bucal dezvoltat, de tip masticator. Se hrănesc cu ceafă de mangaliță la grătar, asezonată cu o țuică de pufoaică autohtonă. Mandibulele sunt chitinizate, cu câțiva dinți care tremură în zilele când nu sunt lipite cu corega. Capul poartă antene flexibile și scurte, ochi compuși și trei oceli. Creierul este redus, aproape absent. Din acest motiv nu au memorie. Perioada de împererchere durează primăvara-vara în funcție de specie și climă. “Ponta (sau Puie Ponta) este depusă de către femelă pe suprafața apei, scufundându-se, apoi, la fundul bazinului cursului de apă sau caută cu disperare planta Aristolochia clematitis (coaiele popii)” ne spune cercetătorul de la Matlacika University, Prof. Dr. Elvis Popescu. Din două ouă eclozează larvele numite nimfe. Nimfele habitează în sedimente, printre roci și resturi organice. Cele mai multe specii se hrănesc cu alge, diatomee sau gonoree, unele, însă, cele din zona geografică Verpolea – Ruși – Perjeliuca, sunt prădători branconieri. Efemeridele se dezvoltă prin metamarfoză incompletă. Aceastea sunt unicele insecte care năpârlesc din patru în patru ani. În cartea Fauna Republicii Socialiste România sunt amintite de mulți cercetători. Primul care a descris specia Pesedeus Verpulanus a fost Aristotel care a denumit-o  “musca de o zi”. În secolul al XVIII-lea Bonnet face observații asupra vieții la Epheromeroptere și scrie în “Considerations sur les corps organises de la région Verpolea” că unele dintre ele trăiesc chiar mai puțin de o zi, viața lor reducându-se numai la 4-5 ore. “Datorită schimbărilor climatice la nivel mondial au fost văzute Efemeride pensionate la vârsta de 40 sau chiar 50 de ani” spune cercetătorul științific Ionică Caceluba de la Matlacica University. În laboratoarele institutului mai sus menționat au fost sub observație două specimene de Pesedeus Verpulanus timp de 40 de ani, respectiv “Nicolae (cizmar la origini) și Ion (zis și măi animalule), doi masculi de culoare roșie cu accese de dominație LGBT”, ne spune cercetătorul.

În secolul XXI cercetătorii moderni caută soluții pentru stoparea acestui flagel, mai ales în orașele mici și mijlocii, unde larvele de culoare roșie au invadat spațiul personal al populațiilor umane și provoacă situații grave de disconfort, mai mult decât atât, creează blocaje în dezvoltarea economică și socială în zonele tradiționale Verpolea – Ruși – Perjeliuca.

Pescarii spun că există o legendă care circulă cu privire la aceşti fluturi, potrivit căreia în nopțile cu lună plină efemeridele sug sângele virginelor. Noroc că virginele au plecat la cules în Spania!

How does WIFI4EU initiative fit into the digital economy of Smart Cities and agile companies?

Abstract:

WiFi4EU initiative represents the European Union support for installing free Wi-Fi hotspots in local communities in parks, squares, hospitals, schools, libraries and other public spaces in line with EU objectives and proactive measures to enhance connectivity across EU territory and boost Europe’s competitiveness. This paper aims at discussing regulation of WiFi4EU programme as it offers “Free Wi-Fi for Europeans” in the coming years and the way the estimated results of the public funding mechanism match the principles of digital economy with regards to geographical distribution and current needs of connectivity. As this innovative initiative will have a growing effect upon the development of ICT infrastructure all over Europe, authors assess the possible impact of the winning projects on local economy, making use of some relevant statistical data. Also, results of the analysis are compared to features and indicators of smart cities and agile companies in order to establish a viable connection between this EU initiative and concepts of the new economy. Given the potential of this unique programme, some recommendations for improvement and growth in the near future are expressed in order for the strategic objectives of EU vision for the European Gigabit Society to be successfully accomplished by year 2025.

WIFI4EU INITIATIVE  – Deschide pdf

Articol online – Link

Smart Entrepreneurship: Opportunity for development of the furniture industry in the North -East Region of Romania

Sibiu IECS – 2019

Abstract:
Augmented reality (AR) allows for further development of the physical world by adding real-time virtual digital information. This gives entrepreneurs and especially retailers unprecedented options to attract customers. Having the power to put (virtual) products into the hands of customers creates interesting opportunities for users in order to prefer a particular brand, service or product. Although it is expected that the AR solutions market to grow exponentially in the coming years and several companies have already tried to expand their business by using this type of smart technology, this issue is less known in Romania, much less in regions which are less economically developed and, specifically with regards to the entrepreneurial environment. This paper debates and demonstrates that AR technology applied by a smart entrepreneur can direct customer behaviour in the purchasing process and produce favourable outcomes such as product knowledge, positive attitudes, and stronger buying intentions. This paper specifically addresses how an AR-type solution widely used by a multinational company such as IKEA may become an opportunity to develop entrepreneurship in the North-East region of Romania, having as starting point the Strategy for Research and Regional Innovation through Intelligent Specialization (RIS3) North-East which evokes the furniture industry as a priority for the region, corroborated with the statistical data presenting relevant information on primary production in the wood industry.

 

SMART ENTREPRENEURSHIP – deschide pdf

Link: Articol online

Scarabaeus sacer (Scarabeul sfânt) din familia Scarabaeidae în cadrilaterul Tatarcina – Ruina – Perjeliuca – Matlacica

Scarabaeus sacer este o specie cu o semnificație importantă în istoria lumii. Cunoscut în Europa, iar mai apoi în România, este răspândit în marea majoritate a estului Europei, cu precădere în Mama Rusie. Prima atestare documentară apare în 1919 în lucrarea Originile Cominternului. Scarabaeus sacer preferă să locuiască în solurile nisipoase, în regiunile cu toaleta în fundul curții (deși fericiți posesori de vilane), uneori au fost văzuți în grajduri, în grupuri restrânse, discutând aprins despre poluarea mondială sau despre tratamentele aplicate fără discernământ habitatului bio degradabil în spațiul Carpato – Danubiano – Pontic.

Au corpul de culoare neagră cu reflexe verde-mat metalizat, o gură mare și un creier mic și se pricep la toate problemele omenirii. Pronotul, care în mod normal ar trebui să fie poziționat în partea dorsală, la specia de care facem vorbire se află pe pielea feței, având rol de protecție contra presiunilor intelectuale și a rușinii. La prima pereche de picioare tarsul lipsește, însă acestea sunt mai puternice și zimțate, capabile să construiască gogoși intelectuale. Se hrănesc cu bălegar, sunt cleptomani, le plac salariile mari și spațiile mici din comunitate. Au mania persecuției și își etalează cu emfază diplome ale unor universități de renume precum Universitatea Ion Iliescu (fostă Ion Dolănescu) sau Academia Ștefan Gheorghiu. Uneori pot apărea lupte pentru gogoașe între gândacul care a fabricat-o și alții mai „leneși”. Gogoașele au diferite dimensiuni, întrecând uneori mărimea insectei. Gogoașele pot fi fabricate în perechi, formându-se cupluri care încep să acumuleze hrană împreună pentru urmași. Mănâncă bălegar şi îşi depun ouăle în el. Unii masculi chiar le oferă femelelor o bucată de dimensiuni considerabile pentru a le atrage. E mare bătaie în lumea gândacilor pentru bălegar proaspăt! Gândacii de bălegar, spune cercetătorul Iulius Martov, au „un sistem vizual de navigaţie eficient care poate funcţiona chiar şi în cele mai slabe condiţii de luminozitate în pofida inteligenţei limitate”. În ciuda faptului că au creierele mici, gândacii de bălegar sunt navigatori excelenţi, capabili să meargă în linie dreaptă pe măsură ce împing bilele de bălegar. Un nou studiu arată că abilităţile acestor insecte depăşesc şi cele mai optimiste aşteptări. La fel ca marinarii din antichitate, gândacii de bălegar folosesc cerul înstelat şi strălucirea Căii Lactee (vizibilă de la Matlacica) pentru a-şi găsi drumul. Lev Davidovici Troțki, un biolog de la Universitatea Léiba din Rusia şi totodată coordonatorul studiului afirmă că „gândacul de bălegar devine astfel prima insectă despre care aflăm că poate folosi stelele pentru navigaţie”, în special cele roșii. Mai mult decât atât, cercetătoarea română Ana Pauker susține că “partea dorsală a ochilor gândacilor de bălegar sunt specializaţi pentru a analiza direcţia polarizării banilor publici”.

În cadrilaterul Tatarcina – Ruina – Perjeliuca – Matlacica, Scarabaeus sacer a fost văzut mergând în linie dreaptă, în grupuri mici, fără femele, împingând biluțe de bălegar din casă-n casă.  În unele case în care se ascultă la radio Matlacica Liberă s-au auzit șoapte cu Puie Monta.  “Este o dovadă clară a faptului că Scarabeus bălegarus are o memorie de scurtă durată și din acest motiv folosește aceeași tehnică de manipulare prin dezinformare ca într-o buclă temporală ” a spus cercetătorul de la Boston Dynamics, Gheorghiță Vișinescu.

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

Fomes fomentarius de asfalt sau din viața plantelor urbane

Nu, nu mă refer la cei ce aruncă cu părereri “pertinente” despre orice, omniprezente pe platforme de socializare sau în public. Nu, nu mă adresez celor care o dau pe hatereală care se vrea o paradigmă doar, doar o să vadă lumea că au și ei o doctrină despre whatever chiar dacă le ghiorțăie mațele de atâtea cunoștințe redundante asimilate cu greu pe Podul Căscaților. Nu, nu este vorba despre definiții copiate cu sârg de pe Wikipedia sau din Oaza. Chiar dacă se gândesc că maică-mea are cratimă sau apostrof nu, nu este vorba despre foame.

Fomes fomentarius din încrengătura Basidiomycota în familia Polyporaceae și de genul Fomes, denumit în popor iască sau văcălie de iască, este o ciupercă otrăvitoare. O ciupercă ce crește pe corpul altei specii. Ciuperca produce slăbirea structurii corpului parazitat, pricinuind putregaiul alb, în ultimii 30 ani e putregai trandafiriu, și ducând frecvent la îmbolnăvirea gazdei. Iubește mult rahatul, dar nu cel din cozonac. Mai mult decât atât,  trăiește ca saprofit pe trunchiurile bătrâne, bolnave sau chiar în putrefacție.

Am văzut comentarii infectate de candidoză digitală postate de ciupercile otrăvitoare la o fotografie cu bătrânii de la un azil care sărbătoreau revelionul. Acești paraziți saprofiți care produc doar fermentație alcoolică sunt micoze fără conștiință și degajă intoxicații cibernetice morale. Revenind la specia Fomes fomentarius de asfalt, această specie anamorfă care se înmulțește asexuat prin bodegi și alte spații europene insalubre cu specia Agaricus Xanthodermus (acest neabețedat care parazitează semințele de Helianthus Annuus) există doar pentru a produce candidoze bucale prin care dejectează elucubrații “științifice”. Acești paraziți elimină  constant spori și coabitează excelent cu alte specii precum Scarabaeus, dar despre ei vom discuta într-o altă emisiune. Cu drag!